Departament Muzică

Corul de copii Cantus Junior


În prima jumătate a acestui an, corul de copii "Cantus junior" s-a bucurat de o activitate muzicală intensă, presărată cu multe satisfacții și voie bună. Astfel, în 14 aprilie am susținut un Concert de Paști, la Clubul de sănătate "Aronia", ocazie cu care membrii acestui club au fost încântați de vocile calde și zglobii ale copiilor, dar și de clinchetul cristalin al clopoțeilor.

În 12 mai, am fost onorați să răspundem invitației Bisericii Creștine după Evanghelie din cartierul Bartolomeu, împreună cu al cărei cor au susținut un recital muzical, continuând astfel tradiția unei colaborări cordiale cu această biserică.


Fascinați de tablourile și obiectele de artă descoperite în Muzeul "Casa Mureșenilor" (pe al cărui prag am pășit cu mare grijă și emoții!) și constienți de încărcătura istorică și culturală a acestui loc, ne-am strâns cu mic cu mare la o "sănătoasă" prezentare din cadrul proiectului "Expo sănătate", organizat în data de 2 iunie prin programul "Dialoguri feminine azi".


Și fiindcă ne aflăm la sfârșitul anului școlar 2018-2019, plini de voiosie am răspuns invitației Școlii "Transylvania International School" pentru a susține un concert ân cadrul festivității de încheiere a anului școlar. Copiii, părinții, bunicii și toți invitații s-au bucurat de vocile armonioase ale copiilor, de sunetul cristalin al clopoțeilor, dar și de ghidușiile micilor interpreți.


Și fiindcă nu se putea încheia mai frumos acest an al corului "Cantus Junior", s-au pregătit intens pentru Festivalul Coral de muzică românească, ce va avea loc la Brasov, în comunitatea Betel, în data de 15 iunie.

Articol: Rodica Tăgan