Asociația Pastorală

Precizările comitetului - COVID-19


Precizările comitetului Conferinței Transilvania Sud - COVID-19:

Detalii legate de comunicatul Uniunii din 11 martie 2020

Având în vedere iresponsabilitatea unor cetățeni de a respecta măsurile de prevenție și faptul că circulația persoanelor este mijlocul prin care coronavirusul se extinde cu repeziciune, comitetul Conferinței Transilvania de Sud vine cu următoarele precizări:
    1.    Comunicatul Uniunii care se bazează pe reglementările autorităților nu este opțional și nu poate fi înlocuit de soluții alternative. În cazul nerespectării dispozițiilor date, există consecințe legale pe care pastorul și comitetul local vor trebui să le suporte. 
    2.    Pe lângă interdicția clară (ca bisericile care adună mai mult de 100 de persoane la închinare să nu organizeze servicii divine în această perioadă), vă rugăm să descurajați și migrarea membrilor spre bisericile mai mici din împrejurimi!
    3.    Observând escaladarea îmbolnăvirilor din ultimele zile, vrem să întărim sugestia de la pct. 4 din Comunicatul Uniunii potrivit căreia, chiar și bisericile care au sub 100 de participanți la serviciile divine pot să suspende temporar programele de închinare publică și orice alte evenimente departamentale.
    4.    În cazul în care vor exista biserici care se vor decide să nu suspende temporar serviciile divine (e vorba despre cele sub 100 de participanți), acestea să se asigure că respectă cadrul legal și anume:
    -    Nu vor fi mai mult de 100 persoane în interiorul bisericii (luați și copiii în calcul)
    -    Se vor pune la dispoziția participanților materiale dezinfectante necesare și toate spațiile Casei de rugăciune vor fi dezinfectate corespunzător
    -    Se va obține aprobarea autorităților abilitate (DSP-ul) în cazul în care aceasta este cerută (vezi cazul județului Brașov)
Luați în calcul și modul în care pot fi interpretate aceste întâlniri de către autorități și cetățeni, în contextul acestei isterii generalizate. Dacă suntem cu adevărat promotori ai sănătății, ar trebui să fim primii care punem în aplicare acțiunile de protejare a sănătății.
    5.    În cazul în care aveți programate evenimente speciale care nu pot fi amânate (nunți, botezuri, înmormântări, evanghelizări, etc) asigurați-vă că respectați cadrul legal (vezi detaliile de la pct. 4)!
    6.    Membrii comitetului conferinței suspendă planul trimestrial de vizitare a bisericilor locale pentru luna martie.
    7.    Cele două evenimente ”Școala prezbiterilor” (RO/HU), vor fi reprogramate. 
    8.    Pentru planificarea Cinei Domnului, se impune amânarea pentru o altă perioadă a trimestrului, în funcție și de evoluția crizei generate de coronavirus.
    9.    Să-i încurajăm pe membri la un timp de studiu, meditație și rugăciune în vederea pregătirii noastre pentru evenimentele care ne stau în față.
NOTĂ: Cu fiecare zi care trece situația se poate înrăutăți, iar reglementările pot deveni și mai drastice. Să ținem cont de ele!
   
Preşedinte: Ban Gabriel

Secretar:Tamási Károly

Trezorier: Vlad Bogdan  
 
Director ŞS/LP: Veress József

Director Tineret: Toma Daniel